Răpus de zăduful amiezei, domnul Caragea a scurs ultima gură de sifon din păhărelul cu buline galbene. Și-a șters sudoarea de sub pălăria și s-a ridicat greoi de pe scaunul alb de fier forjat. La drum, un birjar zăbovea la umbra unui castan bătrân aflat în curtea Demetriade. Domnul Caragea îi face un semn iar trăsura se urnește înspre el. Căldură mare domnule. Pe Mircea Geoană 17 te rog. Orașul trepida sub arșița de iulie, praful ulițelor nepavate îmbrăca în ținute desuete verdele castanilor, plopilor ori smochinilor, madame colțuroase forfoteau prin piață, domni bine făceau politică la colț. Birjarul se întoarce cu respect spre clientul său, întrebându-l discret: S-o iau pe Antonescu sau pe Vadim? Băsescu e blocată…se demolează la Vila Boc și stau milogii la pândă pentru o pâine, un bibelou…
Domnul Caragea n-a schițat nici o panică. A ridicat din umeri, a pufăit a dilemă apoi a răspuns moale și lung, fără grabă: nu, ia-o pe Iliescu…aș vrea să-mi scald nițel ochii în vestigiile epocii trecute. Birjarul execută, cotind dreapta pe Aleea Vanghelie, arteră cunoscută pentru faptul că este un mic centru universitar: Liceul de Limba Română G. Pruteanu și Școală Primară cu clasele 1-4 Sf. Elena Udrea. Spre capătul aleii, birjarul face rondul din Piața Năstase și apoi direct pe Iliescu. Superb peisaj. Vile vechi pe de-o parte și de alta a străzii, platani înalți pe mijloc, arcade cu blazoane vechi din vremea socialismului timpuriu, vitralii savuroase, garduri de fier forjat cu inițiale înglobate în sânul porții, zorele colorate ori verzi cățărate libere pe statui albe înfipte în fântâni arteziene ori ferestre înflorate cu geamurile larg deschise spre livinguri tronate de piane ori tablouri.
La puțul din capătul străzii stăteau tinerii artiști care sperau să ajungă iconuri ale timpului lor; se răcoreau cu apă din căuș apoi se spălau pe ceafă. Apoi se retrăgeau în părculețul Ceaușescu de pe Iliescu nr. 89 și scriau poezii, cântau sau filosofau. Parcul Ceaușescu este fosta grădină de vară Dej a vilei Lenin, donată după moartea proprietarului administrație locale și transformată în parc public de către primarul Ion Iliescu, cel care a locuit pe strada care astăzi îi poartă numele și care înainte se numea Eugen Cristescu. Frumoasă priveliște…mereu parcă strada asta a avut același farmec inalterabil. Birjarul zâmbește și apoi răspunde plin de satisfacție: cum domnule…unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Din Iliescu, birjarul iese în bulevardul central, Klaus Johannis care dă spre Aleea Antonescu și strada Mircea Geoană. Însă ambele intrări sunt blocate la ora deplasării de două grupuri de greviști care scandează Jos Regele! Jos Regele! Se îndreptau spre bulevardul Băsescu prin care intrarea din Johannis se face prin aleea Negoiță și Croitoru, două străduțe de tranzit, sărăcioase și murdare. Iar grevă domnule…iar grevă. Suntem o țară de greviști. Acum trebuie să stăm pe loc, căci n-avem pe unde s-o luăm, exclamă birjarul nervos.
Nu poți s-o iei pe Vadim?
Nu domnule…au închis-o mafioții acum 20 de ani și de atunci este rău famată. Trupe de comando locale, poeți care scriu orice și oricând pentru o dușcă, nepavată…păcat însă de frumoasele case de-acolo, lăsate în paragină…
Of domnule…mă tem c-o voi lua pe jos, exclamă domnul Caragea ștergându-și sudoare și plătind birjarul pentru cursă.
Desigur domnule…mai bine pe jos decât pe loc.
