N-am mai scris de mult. De ce nu stiu. Dinspre rasarit vin nori grei de furtuna, cu aerul  apasat si sobru precum mina de otel a unui tren de noapte. Ma intreb de ce scriu. Nu am decis sa ma opresc din scris ci pur si simplu m-am trezit ca nu mai scriu. Ganduri goale, amortite de nesomn ori bautura. O frica existentiala greu de manevrat cu instrumentele ratiunii imi impietrea elanul. Oare ce o sa fac eu maine? Era intrebarea pe care zi de zi mi-o strecuram in minte. Noptilea se sfarsau aproape de zori iar ziua incepea la primele ore ale diminetii. Nici asa nici altminteri. Prea putin somn, prea multa oboseala. Dar oare cine se gandea la asta? Cand se insera zburam spre acelasi loc. Daca exista termenul de masura, atunci era valabil doar in afara noastra.Iar in afara noastra totul era ciudat si neadecvat.

Iar cand corabia prindea o viteza aproape gata sa sparga bariera timpului s-a intamplat ceva! Zarea s-a cutremurat, cerul si-a lepadat mantia de fier, nordul s-a inversat cu sudul iar totul a devenit brusc dominat de o liniste ireala. Pluteam pe mare ca si cum ne-am fi plimbat in parc.

Din cauza asta scriu!